Deputat de Constanța

Slideshow Image Slideshow Image Slideshow Image Slideshow Image

România are nevoie de măsuri fiscale suplimentare pentru încurajarea muncii!

image

Începând cu luna octombrie a anului 2014, în materie de politică fiscală, s-a făcut un pas uriaş pentru a diminua povara fiscală aplicată asupra muncii. Au fost reduse atunci, cu 5 puncte procentuale, contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajatori. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreun partid parlamentar care să se fi opus acestei măsuri, ştiind cu toţii că suntem una dintre ţările cu cele mai mari impozite aplicate asupra angajaţilor şi angajatorilor. Au existat, ce-i drept sceptici sau optimişti rezervaţi, însă, după aplicarea acestei măsuri, am putut vedea cu toţii efectele sale benefice în piaţa muncii, identificate, în principal, prin creşterea numărului de contracte de muncă oficializate.
Recent am adresat o interpelare Ministrului muncii, domnul Dragoş Pîslaru, cu privire la numărul mare de accidente de muncă înregistrate la Constanţa, soldate în majoritatea lor cu decese sau incapacitatea de muncă a angajatului, în special domeniul construcţiilor şi atrăgeam atenţia asupra faptului că, ori de câte ori se întâmplă un eveniment tragic, se descoperă că angajatul nu avea forme oficiale de muncă. Pe scurt, lucra la negru şi era plătit la sfârşitul zilei.
Opinia mea în această chestiune este că nici un agajator din România nu îşi doreşte să aibă angajaţi la negru şi să rişte sancţiuni usturătoare din partea autorităţilor. De asemenea, nu cred că există vreun angajat care să nu îşi dorească să fie asigurat medical, să aibă o contribuţie la sistemul de pensii, un minim de protecţie socială şi o garanţie pentru el şi familia lui. Aşadar, problema nu este nici la angajat, nici la angajator, ci ea există în continuare în sistemul fiscal care-i împinge pe amândoi la o înţelegere tacită, care ia forma muncii la negru.
Am văzut, de curând, că există în procedură parlamentară o propunere a colegilor mei care diminuează încă o dată cuantumul contribuţiilor de asigurări sociale, cu încă 5 puncte procentuale, de această dată atât pentru angajator, cât şi pentru angajat. Ca membru al Comisiei pentru finanţe, primul lucru la care m-am gândit a fost dacă o astfel de măsură este sustenabilă sau nu, având în vedere deficitul bugetar mare de anul acesta şi performanţele modeste ale ANAF în anul 2016. Am realizat imediat că şi în anul 2005, în care s-a redus impozitul pe venituri la 16%, existau aceleaşi condiţii macroeconomice, iar măsura a fost un succes. Încasându-se mai puţin de la mai mulţi, volumul veniturilor a fost mai mare.
Relaxarea fiscală asupra muncii nu va găsi niciodată cele mai bune condiţii macroeconomice. Tot timpul vom avea o scuză, denumită prudenţă bugetară, pentru a nu lua o astfel de măsură îndăzneaţă. Aşadar, ea este un act de curaj economic menit să reducă economia neagră din România. Personal, voi susţine şi voi vota iniţiativele de diminuare a poverii fiscale asupra muncii, fiind convins că beneficiile sunt superioare costurilor. Costurile unei asemenea măsuri sunt pe termen scurt, în vreme ce beneficiile vor fi pe termen lung, chiar şi asupra fondului de pensii, prin simplul fapt că baza de impunere se lărgeşte cu noi contribuabili.

Schimbări majore în sectorul construcţiilor

image

De astăzi intră în vigoare Legea nr. 163/2016 privind calitatea în construcţii pe care am iniţiat-o şi care cred că va aduce schimbări calitative majore, în special în sectorul construcţiilor realizate din bani publici. A fost un drum legislativ lung, deloc uşor, însă prin dialog cu ministerele, mediul de afaceri, experţi în domeniu, am reuşit să îi conving pe toţi, inclusiv pe colegii parlamentari, că este o lege de care România şi românii au nevoie, o lege care trebuie să pună capăt lucrărilor de proastă calitate şi bătăii de joc pe bani publici! În iunie legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în iulie a fost promulgată de Preşedintele ţării, iar astăzi ea intră în vigoare. Aşadar, de astăzi construcţiile nu se vor mai realiza ca până acum, în special în privinţa calităţii acestora. În primul rând, pentru prima dată în ultimii douăzeci şi şase de ani, avem o lege care prevede garanţia expresă pentru construcţii civile, care, pentru lucrările de mare anvergură, cele cuprinse în categoriile A şi B, nu poate fi mai mică de 5 ani de zile. Legea aduce, de asemenea, şi alte noutăţi în materie de certificare tehnico-profesională a operatorilor economici, dar şi o actualizare a sancţiunilor, fiind astfel prevăzute amenzi care pot ajunge până la 40.000 de lei.

Este la fel de important ca autorităţile responsabile ale statului român să asigure o bună implementare a acestei legi şi o bună monitorizare a calităţii lucrărilor. Sper că autorităţile centrale sau locale se vor bate pentru a stopa risipa de bani publici pe lucrări de mântuială! Vreau să cred că de astăzi înainte nu vom mai vedea asfaltări pe timp de ploaie, tavane care cad în şcoli la doar câteva luni după renovare, săli de operaţii în care plouă, diguri luate de prima ploaie sau reţele publice de utilităţi care cedează la prima utilizare.

Bilanţ legislativ pentru anul 2016

image

A fost o sesiune parlamentară încununată de mai multe succese legislative personale. Recunosc faptul că nu mă aşteptam ca trei proiecte elaborate de mine, ca unic iniţiator, să fie adoptate, iar o a patra să mai aştepte doar votul final al Camerei, având deja întocmit un raport de adoptare. La începutul legislaturii, deşi în Constituţie scrie negru pe alb că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare, percepţia mea de tânăr parlamentar era că instituţia fundamentală nu face decât să adopte ordonanţele Guvernului, iar orice altă iniţiativă venită din partea deputaţilor şi senatorilor este respinsă, fără prea multă lecturare, pentru că Guvernul dădea un punct de vedere negativ şi asta era „sfânt”! Acest lucru nu m-a descurajat să propun un set de iniţiative legislative, care am convingerea că fac bine ţării mele şi cetăţenilor care m-au ales. Mă bucur că aproape toţi colegii mei parlamentari au redescoperit că principala funcţie constituţională a Parlamentului este elaborarea de legi şi au tratat cu mai multă atenţie iniţiativele venite din parte deputaţilor şi senatorilor. Le mulţumesc parlamentarilor, de la toate grupurile parlamentare, care au susţinut şi votat proiectele mele:

  • Legea nr. 20/2016 – prin care toate achiziţiile publice trebuie să se desfăşoare transparent, prin sistemul electronic de achiziţii;
  • Legea nr. 114/2016 – care reglementează pentru prima dată posibilitatea practicării acvaculturii marine în România;
  • Lege, votată în unanimitate, privind creşterea calităţii în construcţii, care instituie garanţii obligatorii pentru lucrări publice, de minimum 5 ani pentru autostrăzi;
  • Lege privind accesul gratuit la documentele în format electronic publicate în Monitorul Oficial al României, adoptată de Senat, cu raport favorabil, care mai aşteaptă doar votul plenului Camerei Deputaţilor.”

Aceste succese legislative mi-au dat foarte mult curaj, motiv pentru care vreau să demonstrez că parlamentarul român nu este doar un simplu ridicător de mână la voturi al căror conţinut nici nu le cunoaşte. Am început deja elaborarea mai multor iniţiative pe care intenţionez să le depun imediat ce începe sesiunea de toamnă, care este şi ultima sesiune a acestei legislaturi. Am în vedere o paletă largă de probleme cu care se confruntă  cei care m-au mandatat să-i reprezint, mergând de la probleme privind circulaţia pe drumurile publice şi până la managementul deşeurilor de la noi din ţară.

Un nou succes legislativ. Garanții mari pentru toate lucrările publice

image

Astăzi mi-am văzut unul dintre proiectele legislative dus până la capăt. Deputaţii tuturor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor au votat iniţiativa mea legislativă privind instituirea obligaţiei asigurării garanţiei pentru lucrările publice, în special pentru cele de infrastructură. Cred că fiecare român este revoltat atunci când vede că lucrările făcute din banii săi, strânşi prin taxe şi impozite, sunt realizate în bătaie de joc, de cea mai proastă calitate şi nu durează mai mult de o ploaie. Ne-am săturat cu toţii să vedem cum strada asfaltată acum câteva luni este astăzi mai plină de gropi decât înainte de reabilitare, cum cade faianţa prin spitale sau cum se rănesc copiii în şcolile abia renovate. Când vorbim despre responsabili, toată lumea, atât constructorul, cât şi autoritatea contractantă, dau din umeri nevinovaţi şi nimeni nu este tras la răspundere, nimeni nu plăteşte pentru risipa făcută banilor publici. De astăzi, lucrurile se schimbă radical! Adio autostăzi pe care constructorii să le garanteze mai puţin timp decât are garanţie un frigider! De la publicarea în Monitorul Oficial a legii, garanţia pentru lucrări de infrastructură va fi de cel puţin 5 ani, un termen care cred că-i va răzgândi pe mulţi abonaţi la bani publici să se mai înscrie la unele licitaţii profitabile. Adio lucrări publice făcute în batjocură, pentru că, dacă vor continua să le facă, ei, constructorii, vor fi chemaţi să refacă lucrările, din buzunarul lor.
Cum să-i ceri cuiva un produs de calitate dacă nu-i impui şi o garanţie rezonabilă, în funcţie de specificul produsului? Până la această lege garanţia pentru lucrări era ceva opţional, lăsat la latitudinea autorităţilor publice, care, în cele mai multe cazuri uitau să o specifice în contractele de atribuire. Când am elaborat această lege, obiectivul principal al acesteia a fost acela al creşterii calităţii lucrărilor făcute din bani publici. Am toată convingerea că, mai ales în contextul în care prin noul pachet legislativ privind achiziţiile publice s-a renunţat la criteriul „preţul cel mai mic”, orice constructor declarat câştigător la o licitaţie se va gândi de două ori la ce materiale utilizează, pentru că dacă face o lucrare de proastă calitate, tot el va plăti pentru reparaţii. Aşadar, am toată convingerea că această lege ne va aduce lucrări de o calitate superioară şi mult mai mult respect pentru banii plătiţi de români la buget.

Decizie istorică luată de Parlamentul României pentru un sector economic

 

image
Marţi, 10 Aprilie, colegii deputaţi au dat un vot istoric, atât pentru constănţeni, cât şi pentru sute de agenţi economici din România, adoptând iniţiativa propusă de mine în anul 2015, care reglementează condiţiile de practicare a acvaculturii marine, în apele teritoriale ale Mării Negre. Decizia este extrem de importantă dacă luăm în consideraţie faptul că, numai în ultimii ani, au crescut la cote inimaginabile importurile de produse marine, în condiţiile în care noi avem Marea Neagră şi potenţialul ei uriaş, însă nu puteam să-l valorificăm. Până la votul de marți, România era ultimul stat din Uniunea Europeană, care nu permitea agenţilor economici interesaţi să practice acvacultura, în condiţii de siguranţă pentru mediu. Se permitea, în schimb pescuitul, deşi se cunoaşte că pescuitul, de multe ori necontrolat, a redus substanţial efectivele în apele Mării Negre.

Anticipez ca, în scurt timp, poate chiar în doi-trei ani, să începem să culegem roadele acestei legi. În primul rând mă aştept la o creştere a numărului locurilor de muncă, în acest domeniu nou, al acvaculturii marine şi la o creştere a efervescenţei agenţilor economici care au aşteptat ani de zile o lege care să le permită acest lucru. Apoi, sper că cei care vor concesiona suprafeţe de apă şi vor construi viviere, să apeleze la fondurile europene în vederea dezvoltării şi a unor unităţi de producţie pentru produsele din peşte, scoici etc. De asemenea, vreau să cred că producţia de la Marea Neagră va reduce semnificativ importurile, va asigura necesarul pentru consumul intern, şi chiar le va oferi producătorilor din Constanţa şansa de a exporta ei către spaţiul comunitar. Nu în cele din urmă, după cum bine se cunoaşte, acvacultura în viviere contribuie în mod semnificativ la repopularea mediului natural, ştiindu-se că, la Marea Neagră, unele state vecine au practicat un pescuit intensiv, extrem de dăunător pentru efectivele din mare.

GHINION! Da, pentru Polonia! Nu, pentru România!

MB uzina

La începutul anului, atunci când toată presa internaţională vuia despre intenţia Grupului Daimler de a loca o fabrică de motoare, pentru prima dată în afara Germaniei, i-am adresat o interpelare domnului Viceprim-ministru Costin Borc, ştiind că nemţii stau cu ochii pe România. De fapt, România a fost tot timpul în atenţia conducerii executive a grupului şi prima opţiune a acestui gigant, lucru reflectat faptic în fabrica de la Sebeş, Alba, care produce deja cele mai moderne cutii de viteze pentru limuzinele de ultimă generaţie. Din păcate, chiar dacă la un moment dat s-a considerat că miniştri tehnocraţi sunt mai buni decât cei politici, la interpelarea adresată de mine Ministrului Economiei am primit un răspuns din categoria ... „o să fie bine, ca să nu fie rău”. Sunt convins că Guvernul României, care demonstrează tot mai clar că este total defazat de la realităţile economice din regiune, a aflat din presa de dimineaţă despre acest eşec major. Nu o spun eu, o spune chiar comunicatul grupului german, care mai mult sau mai puţin voalat spune că în România nu au găsit cei mai adecvaţi parteneri de discuţie la nivelul autorităţilor guvernamentale sau, mai bine spus, au găsit nişte miniştri mult prea plictisiţi şi dezinteresaţi ca să bage în seamă un asemenea investitor.
Mare parte dintre miniştrii Guvernului Cioloş vorbesc frumos, dar nu fac nimic concret. Nu cred că aş risca să spun că este îndreptăţită părerea celor care spun că România nu este astăzi nici măcar administrată, dar apoi guvernată. Nu ştiu dacă domnul Cioloş a sesizat că eşecul investiţiei Daimler în România vizează mai multe portofolii, nu doar pe cel al economiei, iar în această listă ar intra şi: Ministrul Transporturilor – incapabil să demareze măcar o investiţie la peste şase luni de la învestitură; Ministrul Finanţelor – care nu a găsit timp în agenda goală ca să discute eventuale facilităţi pentru marii investitori strategici. Îmi pare tare rău că de la „Guvernul Meu” am ajuns atât de repede la „Guvernul Ghinion”, ale cărui demonstraţii de nepăsare şi incompetenţă sunt plătite de toţi cetăţenii.

Autorităţile române continuă să dea o mână de ajutor firmelor din energie pentru jefuirea românilor prin facturi

cer.jpg

Nu pot să nu mă revolt atunci când văd că cei responsabili pentru soarta sectorului energetic din România tac asurzitor după ce Curtea de Conturi a făcut public un raport asupra pieţei de electricitate de la noi din ţară. Mi-am dat seama imediat că nici nu ar putea să vorbească vreun oficial, pentru că, atât miniştrii energiei din ultimul timp, cât şi Autoritatea de reglementare în energie au fost părtaşi la jefuirea consumatorilor români, direct prin intermediul facturii la curent. Dacă aceştia ar vorbi, nu ar face decât să-şi recunoască public vinovăţia în legătură cu transferul pierderilor distribuitorilor de energie direct pe facturile consumatorilor. Dacă în tot spaţiul Uniunii Europene tarifele pentru energie nu au mai crescut sau chiar au dat puţin înapoi, la noi, numai între 2010 şi 2014 preţul energiei electrice a crescut cu peste 33%. De ce! Pentru că autorităţile din energie le-au permis acest lucru. Le-au permis să nu facă nici o investiţie din cele la care operatorii erau obligaţi şi uite aşa pierderile din reţele au crescut de la un an la altul, la cifre uriaşe. Potrivit Curţii de Conturi, în perioada 2010-2014, pierderile s-au ridica la peste 4 miliarde lei. Dar cine oare să plătească pierderile dacă nu direct „fraierul” de consumator român, veşnic neprotejat de autorităţile plătite din buzunarul său? Şi uite aşa, autorităţile române, în frunte cu ANRE, au permis transferul pierderilor în facturi, deşi operatorii din distribuţie îşi frecau bucuroşi mâinile pentru că ratele profiturilor lor au crescut precum Făt Frumos, pentru unii şi la peste 25% pe an.

Mă voi adresa luni, prin instrumentul pe care îl am la îndemână ca parlamentar, adresând o interpelare pe acest subiect, la care autorităţile au obligaţia să-mi răspundă. Vreau să văd în răspunsul lor cine este vinovat pentru faptul că operatorii privaţi care au privatizat distribuţia nu au făcut investiţii nici măcar de 2 lei în infrastructură, ci doar au exploatat-o pe profituri uriaşe. Mai vreau să văd şi dacă ANRE îşi asumă responsabilitatea, de ce nu prin demisia actualei conduceri, prin faptul că au aprobat tarife supraevaluate, admiţând includerea în tarife au unor costuri inexplicabile. Consumatorii au aflat deja, că atunci când plătesc factura la curent, ajută operatorii să-şi cumpere telefoane mobile de ultimă generaţie şi jaluzele, să-şi amenajeze spaţii verzi şi terenuri de fotbal. Dacă şi în anul 2016 vom tolera complicitatea infracţională a autorităţilor cu unele firme, atunci chiar că suntem pierduţi.