Regimul comunist care a ţinut România în beznă pentru mai bine de jumătate de veac a fost unul dintre cele mai nocive regimuri cu privire la exploatarea raţională a resurselor natuale şi, mai ales, la utilizarea eficientă a acestora în interesul naţional al românilor. Cu toate acestea, guvernele care s-au succedat după 1989 la conducerea ţării au demonstrat că întotdeauna este loc pentru şi mai rău. Milioane de metri cubi de lemn de cea mai bună calitate au căzut la pâmânt în fiecare an din cei douăzeci şi cinci care s-au scurs de la căderea comunismului şi, când tragem linia, observăm că peste o treime din fondul forestier naţional s-a evaporat ca prin minune. La fel de bine s-a întâmplat şi cu metalele feroase şi neferoase, care în cantităţi uriaşe, la nivelul milioanelor de tone, s-au strecurat prin frontierele patriei, lăsând sărăcită o ţară până mai ieri putred de bogată.
Prin grija unor nemernici, direct interesaţi, fag, stejar, nuc, cireş şi chiar şi răşinoase au luat calea străinătăţii în formă brută, fără o minimă prelucrare de bun-simţ în România, alimentând industrii cu materie primă cumpărată la preţ de batjocură, dar de cea mai bună calitate. Oricine ar merge astăzi prin casele italienilor, spaniolilor, francezilor sau austriecilor se va putea întâlni cu pădurile noastre care sunt astăzi fie bucătării, fie dormitoare şi sufragerii, fie parchet de cea mai bună calitate. Da! Pădurile noastre s-au mutat în casele străinilor, nouă rămânându-ne sărăcia, munţii dezgoliţi, alunecările de teren, un aer mai rău pentru sănătate şi sarcina de a repara greşelile celor care s-au îmbogăţit peste noapte din afacerile de export de masă lemnoasă.
Vedem cu toţii cum, ori de câte ori apare o problemă generată de politici proaste sau de absenţa politicilor, ori se caută vinovaţi închipuiţi, ori nu există nici un vinovat. Am fi ipocriţi să afirmăm că din golirea munţilor României au profitat doar marile companii de profil din străinătate! Au profitat şi ele, ce-i drept, rotunjindu-şi profiturile, dar au profitat şi decidenţi români, a căror îngăduinţă a fost obţinută direct sau indirect prin acte şi fapte de „miliostenie” ale companiilor străine. De aceea, săptămâna trecută m-am adresat Ministrului Finanţelor şi şefului ANAF, pentru a face publice măcar donaţiile şi sponsorizările făcute în ultimii zece ani de către firma austriacă invocată în ultimul timp drept vinovata pentru despăduririle din România. Eu aş spune că nu este singura companie şi că prin transparentizare, prin cunoaşterea publică a finanţărilor pe care firmele de profil le-au făcut, ne lămurim imediat cine a avut grijă şi interes ca drujbele să nu tacă nici în zi de sărbătoare.
Nu am fost şi nu sunt adeptul disputelor publice sterile. Sunt extrem de ataşat proiectelor şi deciziilor, într-un cuvânt faptelor care să protejeze interesul nostru naţional. Poate că limitarea exporturilor pentru o perioadă este o soluţie provizorie! Dar, pe termen lung, mi-aş dori ca specialiştii, căci chiar mai avem în acest domeniu, să vină cu un plan de asanare a fondului forestier într-un interval de 10-20 ani. De asemenea, deşi nu sunt un specialist în drept, cred că nimeni nu ar avea de obiectat dacă sancţiunile prevăzute de Codul penal ar fi mai aspre pentru defrişările necontrolate şi, pe această cale, pentru lovitura care se dă la siguranţa naţională.
