La începutul anului, atunci când toată presa internaţională vuia despre intenţia Grupului Daimler de a loca o fabrică de motoare, pentru prima dată în afara Germaniei, i-am adresat o interpelare domnului Viceprim-ministru Costin Borc, ştiind că nemţii stau cu ochii pe România. De fapt, România a fost tot timpul în atenţia conducerii executive a grupului şi prima opţiune a acestui gigant, lucru reflectat faptic în fabrica de la Sebeş, Alba, care produce deja cele mai moderne cutii de viteze pentru limuzinele de ultimă generaţie. Din păcate, chiar dacă la un moment dat s-a considerat că miniştri tehnocraţi sunt mai buni decât cei politici, la interpelarea adresată de mine Ministrului Economiei am primit un răspuns din categoria ... „o să fie bine, ca să nu fie rău”. Sunt convins că Guvernul României, care demonstrează tot mai clar că este total defazat de la realităţile economice din regiune, a aflat din presa de dimineaţă despre acest eşec major. Nu o spun eu, o spune chiar comunicatul grupului german, care mai mult sau mai puţin voalat spune că în România nu au găsit cei mai adecvaţi parteneri de discuţie la nivelul autorităţilor guvernamentale sau, mai bine spus, au găsit nişte miniştri mult prea plictisiţi şi dezinteresaţi ca să bage în seamă un asemenea investitor.
Mare parte dintre miniştrii Guvernului Cioloş vorbesc frumos, dar nu fac nimic concret. Nu cred că aş risca să spun că este îndreptăţită părerea celor care spun că România nu este astăzi nici măcar administrată, dar apoi guvernată. Nu ştiu dacă domnul Cioloş a sesizat că eşecul investiţiei Daimler în România vizează mai multe portofolii, nu doar pe cel al economiei, iar în această listă ar intra şi: Ministrul Transporturilor – incapabil să demareze măcar o investiţie la peste şase luni de la învestitură; Ministrul Finanţelor – care nu a găsit timp în agenda goală ca să discute eventuale facilităţi pentru marii investitori strategici. Îmi pare tare rău că de la „Guvernul Meu” am ajuns atât de repede la „Guvernul Ghinion”, ale cărui demonstraţii de nepăsare şi incompetenţă sunt plătite de toţi cetăţenii.