Florin Gheorghe

Vă doresc Crăciun fericit, multă sănătate și lumină în suflet!

La audierile din Comisia pentru buget a doamnei ministru Dragu, domnia sa chiar a făcut o impresie bună. De aceea a şi luat votul unanim al tuturor membrilor comisiei. S-a descurcat bine, în special pe marginea principalelor provocări ale economiei româneşti şi a promis modificări radicale în filosofia bugetară din 2016. Mai mult, atât domnia sa, cât şi premierul au promis că vor acorda o atenţie deosebită proiectelor de infrastructură mare şi, în plus, fără să le-o ceară nimeni, au vorbit despre prioritizarea investiţiilor şi despre două segmente de autostradă pe care le aşteaptă toţi românii. Mai precis, este vorba despre tronsonul Sibiu-Piteşti şi despre autostrada Iaşi-Târgu Mureş, asupra cărora s-au angajat că vor demara lucrările încă din 2016. După publicarea proiectului de buget pe site-ul Ministerului Finanţelor, am avut curiozitatea să văd dacă ceea ce s-a promis a şi prins consistenţă. Din păcate, marea transformare bugetară nu a apărut şi singura impresie pe care am avut-o a fost că doar s-a jonglat pe alocuri cu cifrele, operându-se modificări între capitolele bugetare şi doar atât! Nu există proiecte de autostrăzi cu termene precise, nu există prioritizări de investiţii, nu există o formă radical schimbată faţă de bugetul de anul trecut!
Legea bugetului este cea mai importantă lege care se votează anual în Parlament. Chiar dacă nu au avut prea mult timp la dispoziţie, specialiştii domnului Cioloş nu au fost prea harnici şi nu par a fi dat dovadă că vor să modifice substanţial politica bugetară, că vor să crească eficienţa cheltuielilor publice şi, mai ales, că vor să creioneze o politică coerentă a investiţiilor publice. Încep să le dau crezare unor colegi parlamentari care spuneau mai în glumă, mai în serios că acel document nu este altceva decât bugetul lui Ponta, doar pe alocuri cosmetizat, ca să nu fie prea social-democrat. Pe bună dreptate se întrebau aceştia ... de ce oare a mai plecat Ponta dacă nimic nu s-a schimbat? Am încă suficientă răbdare şi speranţă că domnul Cioloş şi doamna Dragu nu au uitat ceea ce au promis la învestitură. Pe mine mă vor convinge că lucrurile se schimbă în bine atunci când, în fişele investiţionale ale bugetului de stat voi vedea termene precise la care demarează şi la care se finalizează o autostradă, un pod sau o linie de cale ferată, dar şi banii necesari alocaţi într-un cadru bugetar multianual. Să spui că ai prevăzut nu ştiu câte miliarde pentru investiţii nu mai încălzeşte pe nimeni, pentru că la final de an tragem linia şi constatăm cu toţii că de fapt nu s-a construit nimic util pentru români, deşi bani s-au cheltuit. Politica aceasta păguboasă în legătură cu investiţiile, mult aşteptate de români de peste două decenii, chiar trebuie abandonată. Sper că domnul Cioloş şi doamna Dragu să nu rateze această şansă, mai ales că cea mai mare parte a parlamentarilor încă susţin acest guvern.

Câtă credibilitate mai are astăzi un om politic sau decident local atunci când se angajează că va demara „reforma”? Cred că răspunsul îl cunoaştem cu toţii. De unde provine această lipsă de încredere a cetăţenilor? Este iarăşi uşor de spus. Fără excepţie, toate perioadele electorale din ultimii douăzeci şi cinci de ani au fost marcate de promisiuni de reformă. Toate partidele politice şi toţi politicienii au clamat la unison că, dacă vor fi aleşi, vor face reformă! Din păcate, câtă reformă s-a făcut în România se poate vedea cu ochiul liber.
Reforma din educaţie! Atâta reformă am avut în educaţie, încât anual mii de posturi didactice sunt ocupate de suplinitori, pentru că dascălii de profesie au fugit de salariile mizere din sistem. Reforma se vede şi în miile de şcoli fără avize sanitare, fără încălzire, cu pereţi scorojiţi, cu băncuţele rupte şi fără materiale didactice. Reforma din educaţie se poate măsura şi prin cel mai mare număr de analfabeţi la mia de locuitori din Uniunea Europeană, la miile de copii din mediul rural care părăsesc şcoala, la miile de studenţi de elită care părăsesc definitiv ţara.
Reforma din sănătate! Şi pe aceasta România a încheiat-o! Zeci de spitale s-au închis, zeci de mii de medici au părăsit deja ţara şi nu îi vom mai recupera vreodată, miliarde de lei se duc în toate direcţiile, numai către nevoile pacienţilor nu! În cele mai multe unităţi sanitare dotările sunt la fel ca acum patru decenii, iar pacienţii trebuie să vină cu pastile şi pansamente de acasă.
Reforma din administraţie este şi ea încheiată! De la o administraţie în slujba cetăţeanului, a contribuabilului plătitor de taxe, am ajuns la ceea ce nici ipotezele teoretice nu ar fi reuşit să imagineze – un cetăţean la cheremul unei administraţii opace, ineficiente, stufoase şi incompatibile cu modul european de a răspunde problemelor cetăţenilor şi ale colectivităţilor locale.
Reforma din economie! Cred că este prima finalizată, încă de la sfârşitul anilor 90, atunci când fabrici competitive sau active strategice au fost privatizate împotriva intereselor naţionale sau au dispărut definitiv, fără ca cineva să-şi dea seama sau cineva să fie tras la răspundere.
Sărăcia în care se zbat mai bine de 30% dintre români, serviciile publice scumpe şi de proastă calitate, sunt rezultatul modului în care a fost compromisă reforma ori de câte ori a fost clamată. Majoritatea personajelor publice se înghesuie acum să spună că singura soluţie este ca reforma să vină de la Bruxelles. Voi spune şi eu ceea ce spunea Vasile Boerescu după Convenţia de la Paris „Europa ne-a ajutat ... rămâne a ne ajuta şi noi înşine!”. Aşadar, îndreptarea lucrurilor nu poate veni decât de la noi, din decizii corecte îndreptate către interesul cetăţenilor şi nu din decizii ghidate de interese particulare.

    Nu cred că sunt primul care spune că bugetul pentru anul următor trebuie să fie un buget extrem de bine construit, pentru că asupra sa apasă presiuni din cel puţin trei direcţii. Astfel, în primul rând, Guvernul trebuie să se asigure că toate măsurile de relaxare fiscală aprobate prin noul cod fiscal vor putea fi susţinute nu numai în 2016, ci şi în anii următori. În al doilea rând, ca unul dintre susţinătorii fervenţi ai noii legi a salarizării în domeniul public, vreau să mă asigur c
ă vor fi resurse financiare suficiente care să determine creşteri reale importante de salarii către domeniile cele mai importante pentru societatea românească: învăţământ, sănătate, apărare şi funcţionari publici. În al treilea rând, vreau să văd în bugetul pentru anul următor atât sumele corespunzătoare pentru cofinanţarea proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă din cadrul financiar 2014-2020, dar şi investiţii publice serioase de la bugetul nostru naţional. Acestea sunt principalele trei condiţii pe care le pun pentru susţinerea legii bugetului, atât ca membru al comisiei pentru buget, cât şi la votul final din plenul Parlamentului.

Consider că de succesul măsurilor implementate în anul 2016 depinde în mod fundamental atât creşterea economică a României pe termen lung, cât şi obiectivul nostru naţional de a adera la moneda unică europeană. Astăzi stăm minunat pe toate condiţiile de convergenţă nominală de la Maastricht. Din punctul de vedere al inflaţiei, deficitului, datoriei publice, ratei dobânzilor şi stabilităţii cursului de schimb, stăm mai bine decât state fondatoare ale euro. Problema noastră este în altă parte, mai precis în câmpul convergenţei reale. Nu avem ce căuta în zona euro atâta vreme cât un profesor sau un medic debutant câştigă 250 de euro pe lună. Nu trebuie să intrăm în zona euro câtă vreme avem exporturi puţin diversificate şi încă legate de variaţiile de curs de schimb ale leului. Nu trebuie să ne dorim să adoptăm moneda euro câtă vreme avem un şomaj atât de mare, o societate puternic ruralizată şi ocupată în agricultura de subzistenţă, atâta vreme cât investiţiile publice şi private sunt modeste, iar investitorii străini nu prea mai vine pe la noi. Eu trag marea speranţă ca dacă Guvernul va avea în vedere condiţiile pe care le pun pentru bugetul de anul viitor, mare parte dintre decalajele dintre noi şi statele din zona euro se vor reduce. Avem această şansă uriaşă, însă depinde în mod crucial de modul în care suntem în stare să o gestionăm. 2016 poate însemna anul unei explozii de prosperitate pentru români, un stimul şi mai puternic pentru creşterea economică sau poate însemna, dimpotrivă, intrarea în spirala politicilor prociclice. Eu sper că nu am uitat lecțiile trecutului.

I-am adresat acestă săptămână o interpelare doamnei ministru Sevil Shhaideh, prin care i-am solicitat să opereze de urgenţă modificările necesare asupra actelor normative care permit batjocura banilor publici prin aşa-zisele contracte de consultanţă juridică. Deşi legea prevede în prezent că acestea se pot încheia numai pe cale de excepţie şi numai atunci când în instituţiile publice sau companii de stat nu există personalul specializat şi însărcinat să exercite serviciile juridice, aceste contracte, care duhnesc a bani daţi cu dedicaţie către „prieteni”, au devenit regula, iar companii de stat sau administraţii publice au ajuns să-şi dedice tot mai mult din resursele financiare către aceste contracte păguboase.

Consider că prevederile din OUG nr. 26/2012 nu au adus nici un fel de beneficii instituţiilor şi bugetelor publice, ci au îmbogăţit case de avocatură şi prieteni ai decidenţilor. Bun. Aş putea să accept că atunci când o instituţie publică vrea să câştige un proces important angajează o casă de avocatură prestigioasă şi chiar şi câştigă pentru cetăţeni, iar casei de avocatură îi revine un procent decent din câştig. Adică merge la sigur, cum spunem noi, românii. Dar, câte exemple avem în care aceste contracte au avut succes sau au adus beneficii?? Eu nu prea am întâlnit. Mă uit cu tristeţe cum la Primăria Constanţa se atribuie pe bandă rulantă contracte de asistenţă juridică păguboase, de sute de mii de euro bucata, în care municipalitatea iese de fiecare dată în pierdere. Să mai şi plăteşti ca să pierzi, asta chiar că este culmea batjocurii faţă de cetăţeni şi faţă de taxele plătite de ei.

Ştiu bine care au fost argumentele pentru adoptarea unor astfel de prevederi în legislaţia actuală. S-a spus că angajaţii nu sunt capabili să se lupte pentru interesul public, sunt prost plătiţi, corupţi şi prost pregătiţi. Dacă mă gândesc la cazul retrocedărilor de la Romsilva, în care consilierii juridici, funcţionari publici, au fost mai buni decât avocaţi de renume şi au rezistat şi tentaţiei de a fi corupţi şi s-au bătut cu succes şi până la capăt în instanţă, eu cred că fiecare instituţie publică trebuie să aibă juriştii ei. Sunt mii de tineri bine pregătiţi, absolvenţi ai facultăţilor de drept de prestigiu, care nu îşi găsesc un loc de muncă bine plătit sau pleacă la muncă necalificată în străinătate. Cred că dacă ar fi salarizaţi corespunzător, pe criterii obiective de performanţă şi stimulaţi cu ratele de succes aceşti tineri ar face minuni şi ar aduce mult bine societăţii şi banului public. Am speranţa că şi doamna ministru Shhaideh a înţeles că sifonarea banilor publici prin şmecheria contractelor de asistenţă juridică chiar trebuie desfiinţată.

În această toamnă, mai precis în data de 11 septembrie 2015, am demarat un proiect la care ţin foarte mult – un loc de joacă pentru copiii din Constanţa. Am reuşit deja să finalizez lucrările la două grădiniţe, mai precis la Grădiniţa nr. 45 din Strada Unirii şi de la Grădiniţa nr. 6 din Flămânda. Pe 15 octombrie, am început amenajarea celui de-al treilea loc de joacă la Grădiniţa nr. 19, Dumbrava Minunată, din cartierul Km 4-5. S-au montat deja bancuţele şi spaţiile şi echipamentele speciale de joacă (leagăne, tobogane), am plantat brăduţii şi am amenajat spaţii cu flori şi verdeaţă. Astăzi încercăm să finalizăm proiectul, la care mai sunt ceva mici retuşuri de făcut. Îmi doresc din tot sufletul ca luni, când vor reveni la grădiniţă, prichindeii să fie încâtaţi că au în sfârşit un spaţiu adecvat de joacă. Pentru acest efort vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru ajutor: Dan Dogaru, Dan Boanfă, Stelian Ciote, Ionuţ Fîntînă, Costel Sava şi Alex Drăgan.

Să nu credeţi că pe lângă cei care mi-au apreciat efortul nu mi-am auzit şi critici. Nu atât de multe cât m-aş fi aşteptat, dar am reuşit să trec peste ele şi să merg mai departe. Ştiu că nu este uşor, dar mă încăpăţânez să investesc în viitor, în copii, în comunitatea care şi pe mine m-a făcut mare. Dacă am avea o administraţie locală eficientă, atentă la ceea ce au nevoie constănţenii, cu siguranţă că grădiniţele şi şcolile din Constanţa ar fi arătat altfel! Din păcate, ştim cu toţii că nu avem noi, constănţenii, norocul acesta.

  Aşteptăm cu toţii ca în următoarele săptămâni să fie transmis Parlamentului proiectul de lege privind salarizarea în sistemul public, proiect care deja a declanşat un val de aşteptare uriaşă din partea tuturor angajaţilor din sistemul public: dascăli, medici, angajaţi în sistemul de apărare şi ordine publică sau funcţionari din administraţie.

De mulţi ani ne tot plângem de lipsa calităţii serviciilor publice, de ineficienţa aparatului administrativ, de exodul medicilor din sistemul medical şi de deprofesionalizarea corpului didactic şi ajungem la vechea vorbă românească spusă de cei mai mulţi: „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim.”

Din anul 2008 şi până în prezent salariile din sistemul public nu suferit nici un fel de indexare sau majorare, cu mici şi sensibile excepţii, ci dimpotrivă, tăierile de sporuri, indemnizaţii şi ore suplimentare din anul 2010, a redus semnificativ veniturile din sistemul public. Dacă mai adăugăm la această stare de lucruri faptul că preţurile au fost nemiloase şi nu au bătut pasul pe loc decât în vara acestui an, pot spune cu toată încrederea că puterea de cumpărare a unui salariat din sistemul public este la jumătate din cea pe care o avea înaintea crizei economice.  De asemenea, din anul 2011, România a pornit pe panta creşterii economice, sfidând statele UE şi în anul 2013 şi în anul 2014 cu cel mai rapid ritm de creştere a PIB. Din păcate, deşi oamenii politici spun că România creşte, duduie, bubuie, acest lucru nu se vede de aceeaşi manieră şi în buzunarele românilor. Acest lucru nu poate genera încredere în faptul că România este pe calea cea bună.

Aşadar, legea salarizării din sistemul public, prin care tot aparatul bugetar aşteaptă măriri semnificative ale veniturilor salariale, este mai mult decât binevenită! Chiar dacă unii s-au grăbit să spună că nu e sustenabilă financiar, că nu sunt bani suficienţi, că vine dezastrul şi se declanşează iarăşi criza, le-aş recomanda să fie mai prudenţi în afirmaţii şi să estimeze mai precis care ar fi efectele favorabile ale acesteia, nu doar asupra vieţii românilor, ci şi asupra dezechilibrelor care s-au adâncit în ultimii ani: deficitul fondului de pensii, deficitul fondului pentru şomaj, deficitul încă acut de cerere la nivel intern, determinat de venituri disponibile mici la nivelul familiilor aşa-zise de „bugetari”.

Dincolo de aprecierile mele favorabile la adresa acestui proiect, trebuie să precizez că nu puţine sunt aşteptările mele de la aceasta. Astfel, mă aştept ca acele priorităţi naţionale pe care le afirmă la unison toate partidele parlamentare, pe marginea cărora s-au încheiat pacte, păctuleţe şi alte înţelegeri – educaţia, sănătatea, apărarea şi aparatul administrativ – să se reflecte real şi generos în coeficienţii de salarizare. Am fi ipocriţi să spunem că păstrăm medicii în ţară, dascălii buni în şcoli, o armată performantă şi funcţionari stimulaţi cu salarii majorate cu 10%-15%. Uniunea Europeană înseamnă o piaţă liberă a forţei de muncă şi exodul elitelor nu se va opri la aceste valori de creştere. Bani pentru această lege sunt şi vor fi din plin dacă procesul de stopare a risipei banului public va continua, în acelaşi timp cu lupta împotriva corupţiei.

De asemenea, chiar dacă nu sună foarte bine pentru mulţi angajaţi, o salarizare competitivă trebuie legată de angajaţi competitivi, de angajaţi cărora să le fie impuse şi criterii de performanţă obiective, precise, la a căror depăşire să existe şi bonificaţii financiare. Reforma în salarizare nu poate fi disociată de performanţă.