Deputat de Constanța

Slideshow Image Slideshow Image Slideshow Image Slideshow Image

Salarizarea publică trebuie legată de performanţă

image   Aşteptăm cu toţii ca în următoarele săptămâni să fie transmis Parlamentului proiectul de lege privind salarizarea în sistemul public, proiect care deja a declanşat un val de aşteptare uriaşă din partea tuturor angajaţilor din sistemul public: dascăli, medici, angajaţi în sistemul de apărare şi ordine publică sau funcţionari din administraţie.

De mulţi ani ne tot plângem de lipsa calităţii serviciilor publice, de ineficienţa aparatului administrativ, de exodul medicilor din sistemul medical şi de deprofesionalizarea corpului didactic şi ajungem la vechea vorbă românească spusă de cei mai mulţi: „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim.”

Din anul 2008 şi până în prezent salariile din sistemul public nu suferit nici un fel de indexare sau majorare, cu mici şi sensibile excepţii, ci dimpotrivă, tăierile de sporuri, indemnizaţii şi ore suplimentare din anul 2010, a redus semnificativ veniturile din sistemul public. Dacă mai adăugăm la această stare de lucruri faptul că preţurile au fost nemiloase şi nu au bătut pasul pe loc decât în vara acestui an, pot spune cu toată încrederea că puterea de cumpărare a unui salariat din sistemul public este la jumătate din cea pe care o avea înaintea crizei economice.  De asemenea, din anul 2011, România a pornit pe panta creşterii economice, sfidând statele UE şi în anul 2013 şi în anul 2014 cu cel mai rapid ritm de creştere a PIB. Din păcate, deşi oamenii politici spun că România creşte, duduie, bubuie, acest lucru nu se vede de aceeaşi manieră şi în buzunarele românilor. Acest lucru nu poate genera încredere în faptul că România este pe calea cea bună.

Aşadar, legea salarizării din sistemul public, prin care tot aparatul bugetar aşteaptă măriri semnificative ale veniturilor salariale, este mai mult decât binevenită! Chiar dacă unii s-au grăbit să spună că nu e sustenabilă financiar, că nu sunt bani suficienţi, că vine dezastrul şi se declanşează iarăşi criza, le-aş recomanda să fie mai prudenţi în afirmaţii şi să estimeze mai precis care ar fi efectele favorabile ale acesteia, nu doar asupra vieţii românilor, ci şi asupra dezechilibrelor care s-au adâncit în ultimii ani: deficitul fondului de pensii, deficitul fondului pentru şomaj, deficitul încă acut de cerere la nivel intern, determinat de venituri disponibile mici la nivelul familiilor aşa-zise de „bugetari”.

Dincolo de aprecierile mele favorabile la adresa acestui proiect, trebuie să precizez că nu puţine sunt aşteptările mele de la aceasta. Astfel, mă aştept ca acele priorităţi naţionale pe care le afirmă la unison toate partidele parlamentare, pe marginea cărora s-au încheiat pacte, păctuleţe şi alte înţelegeri – educaţia, sănătatea, apărarea şi aparatul administrativ – să se reflecte real şi generos în coeficienţii de salarizare. Am fi ipocriţi să spunem că păstrăm medicii în ţară, dascălii buni în şcoli, o armată performantă şi funcţionari stimulaţi cu salarii majorate cu 10%-15%. Uniunea Europeană înseamnă o piaţă liberă a forţei de muncă şi exodul elitelor nu se va opri la aceste valori de creştere. Bani pentru această lege sunt şi vor fi din plin dacă procesul de stopare a risipei banului public va continua, în acelaşi timp cu lupta împotriva corupţiei.

De asemenea, chiar dacă nu sună foarte bine pentru mulţi angajaţi, o salarizare competitivă trebuie legată de angajaţi competitivi, de angajaţi cărora să le fie impuse şi criterii de performanţă obiective, precise, la a căror depăşire să existe şi bonificaţii financiare. Reforma în salarizare nu poate fi disociată de performanţă.